Vis de iarna in prag de vara

Ai avut vreodata sentimentul ca este cineva in necunoscutul acestei lumi care te asteapta? Ai simtit, privind pe fereastra, cu barbia in mana, intr-o zi ploioasa, ca este cineva care face exact acelasi lucru ca si tine, si gandurile voastre se intalnesc si se imbratiseaza in intersectia dragostei? Te-ai intrebat de ce desenezi mereu in aburul geamului, casute cu horn fumegand?

Iti marturisesc ca eu am avut intotdeauna un vis… am visat la o camera albastra, cu soba fierbinte, cu licariri fantastice pe pereti, fotoliu adanc langa usita ei si pat mare alaturi. Eu, citind, in dogoarea focului din soba, cu salul catifelat aruncat neglijent pe umeri si pahar inalt cu lapte aburind pe masuta… el, in pat, privindu-ma. Afara, troiene…le privesc prin geamul pe care gerul a desenat flori de crin.

E momentul meu preferat al zilei: amurgul. Perioada de trecere de la cotidianul, ca o inchisoare, al zilei, la evadarea in somn, in vis. Nu am nevoie de lumina ca sa il privesc. Ii simt privirea in semiobscuritatea camerei si ii ghicesc conturul zambetului. Se aude ninsoarea care a inceput domol, pe fundal de clinchet de clopotei si voci indepartate de copii…

Pe melodia iernii, ma trezesc si privesc in jur. Cartea mi-a alunecat din poala, a cazut fara zgomot pe podea si a ramas deschisa, versurile privindu-ma acuzator:

“Te uită cum ninge decembre...
Spre geamuri, iubito, priveşte -
Mai spune s-aducă jăratec
Şi focul s-aud cum trosneşte.

Şi mână fotoliul spre sobă,
La horn să ascult vijelia,
Sau zilele mele - totuna -
Aş vrea să le-nvăţ simfonia.

Mai spune s-aducă şi ceaiul,
Şi vino şi tu mai aproape, -
Citeşte-mi ceva de la poluri,
Şi ningă... zăpada ne-ngroape.

Ce cald e aicea la tine,
Şi toate din casă mi-s sfinte, -
Te uită cum ninge decembre...
Nu râde... citeşte nainte.

E ziuă şi ce întuneric...
Mai spune s-aducă şi lampa -
Te uită, zăpada-i cât gardul,
Şi-a prins promoroacă şi clampa.

Eu nu mă mai duc azi acasă...
Potop e-napoi şi nainte,
Te uită cum ninge decembre...
Nu râde... citeşte nainte.”

PS: George Bacovia, “Decembre”

Sa cazi in cer

Ieseam din Carturesti dupa o ora petrecuta intr-o atmosfera linistita, cu muzica relaxanta si sunet de carti rasfoite fara graba, cand, in fata cladirii, observ un barbat intins pe iarba, sub un copac inverzit. Statea cu mainile sub cap, privind cerul si stralucirea soarelui printre ramurile in care se juca un vant rebel.

Nu a zabovit mult…s-a ridicat si a intrat in Carturesti si atunci mi-am dat seama ca era de al locului.

Mi-am amintit brusc o seara incredibila din viata mea, una pe care nu o voi uita niciodata, chiar daca s-a intamplat acum 11 ani.
Imagineaza-ti cea mai senina noapte cu luna plina, cer batut in stele, miros de fan proaspat cosit si cantecul de dor al greierilor. Tu si el intinsi in iarba, in camp deschis... Nu spuneti nimic, doar priviti ploaia de stele…atat de intens incat aveti senzatia ca veti „cadea in cer” (asa, ca fluturele care a visat acelasi lucru:” un pappillon, tomber en ciel il veut”). Va ia cu o ameteala placuta, ca dupa o cupa de sampanie bauta pe stomacul gol… Va luati de mana, in intunericul noptii si va impreunati degetele, nimic mai mult.

Ramai asa, sedat de imaginea asta, si ziua de luni ti se va parea un pic mai placuta…

Amor m-a pus ca tinta demult sagetii sale

Nu m-am asteptat ca sambata seara, in mijlocul Muzeului National de Arta sa-l intalnesc pe Petrarca... Unul dintre sonetele acestuia statea, luminat difuz, langa un tablou(furata de vocea ce imi recita dulce, am privit opera fara sa acord atentie perioadei sau pictorului, daca stau si ma gandesc bine, nici macar subiectul tabloului nu cred ca il mai stiu). Versurile acelea mi-au fermecat simtirea si niciodata nu mi s-au parut mai scurte cele 5 minute in care am stat si am ascultat, pierduta...:

"Amor m-a pus ca ţintă demult săgeţii sale;
Şi-s ca zăpada-n soare; ca ceara-n foc; şi sunt
Ca norul care fuge pe cer bătut de vânt...
Şi în zadar, Madonă, cer sprijin milei tale.

Din ochii-ţi lovitura porni ucigătoare,
Că nu mi-i leac nici timpul, nici solitarul loc;
Şi numai de la tine purced vânt, soare, foc,
Cari m-au adus în astă nefericită stare.

Obrazul tău mi-i soare; gândirile-s săgeata;
Dorinţa – foc. Cu astfel de arme-Amor e gata
Să-mi ia vederea, să mă aprindă şi străpungă.

Iar îngerescul cântec şi dulcile-ţi cuvinte
Cu gingaşul lor suflu, care m-au scos din minte,
Sunt vântul fără milă ce viaţa mi-o alungă."


Traducere: Lascar Sebastian
Texte culese din Francesco Petrarca, "Sonete", ed.Tineretului, Bucuresti, 1959

Ultima scrisoare

"Dacă pentru o clipă Dumnezeu ar uita că sunt o marionetă din cârpă şi mi-ar dărui o bucaţică de viaţă, probabil că n-aş spune tot ceea ce gândesc, însă în mod categoric aş gândi tot ceea ce zic.

Aş da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valorează, ci pentru ceea ce semnifică.

Aş dormi mai puţin, dar aş visa mai mult, înţelegând că, pentru fiecare minut în care inchidem ochii, pierdem şaizeci de secunde de lumină. Aş continua să merg când ceilalţi se opresc, m-aş trezi când ceilalţi dorm. Aş asculta când ceilalţi vorbesc şi aş şti să savurez o îngheţată cu ciocolată!

Dacă Dumnezeu mi-ar face cadou o bucăţică de viaţă, m-aş îmbrăca foarte modest şi m-aş întinde la soare, lăsându-mi la vedere nu numai corpul, ci şi sufletul meu.

Doamne Dumnezeul meu, dacă aş avea inimă, aş grava ura mea peste ghiaţă şi aş aştepta până soarele răsare. Aş picta cu un vis al lui Van Gogh despre stele un poem al lui Benedetti, şi un cântec al lui Serrat ar fi serenada pe care i-aş oferi-o lunii. Aş uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simţi durerea spinilor şi sărutul incarnat al petalelor...

Doamne, Dumnezeule, daca aş avea o bucăţică de viaţă...

N-aş lăsa să treacă nicio zi fără să le spun oamenilor pe care îi iubesc, că îi iubesc. Aş convinge pe fiecare femeie sau bărbat, spunându-le că ei sunt prietenii mei preferaţi şi aş trăi îndrăgostit de dragoste.

Oamenilor le-aş demonstra cât se înşală crezând că nu se mai îndrăgostesc când îmbătrânesc, neştiind că îmbătrânesc când nu se mai îndrăgostesc!

Unui copil i-aş da aripi, dar l-aş lăsa să înveţe să zboare singur. Pe bătrâni i-aş învăţa că moartea nu vine cu bătrâneţea, ci cu uitarea.

Atâtea lucruri am învăţat de la voi, oamenii... Am învăţat că toată lumea vrea să traiască pe vârful muntelui, însă fără să bage de seamă că adevărata fericire rezidă în felul de a-l escalada. Am învăţat că atunci când un nou-născut strânge cu pumnul lui micuţ, pentru prima oară, degetul părintelui, l-a acaparat pentru totdeauna.

Am învăţat că un om are dreptul să se uite în jos la altul doar atunci când ar trebui să-l ajute să se ridice.

Sunt atâtea lucruri pe care aş putea să le învăţ de la voi, dar nu cred că mi-ar mai servi, deoarece atunci când o să fiu băgat în interiorul acelei cutii, înseamnă că, din nefericire, voi fi murit.

Spune intotdeauna ce simţi şi fă ceea ce gândeşti. Daca aş şti că asta ar fi ultima oară când te voi vedea dormind, te-aş îmbrăţişa foarte strâns şi l-aş ruga pe Dumnezeu să fiu păzitorul sufletului tău. Daca aş şti că asta ar fi ultima oară când te voi vedea ieşind pe uşă, ţi-aş da o îmbrăţişare, un sărut şi te-aş chema înapoi să-ţi dau mai multe. Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când voi auzi vocea ta, aş înregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta odată şi încă odată, până la infinit. Dacă aş şti că acestea ar fi ultimele minute în care te-aş vedea, aş spune "te iubesc" şi nu aş presupune, în mod stupid, că tu deja ştii.

Întotdeauna există ziua de mâine şi viaţa ne dă de fiecare dată o nouă şansă pentru a face lucrurile mai bine, dar dacă cumva greşesc, şi ziua de azi este tot ce ne rămâne, mi-ar face placere să-ţi spun cât te iubesc şi că niciodată nu te voi uita.

Ziua de mâine nu-i este asigurată nimănui, tânăr sau bătrân. Azi poate să fie ultima zi când îi vezi pe cei pe care-i iubeşti. De aceea nu mai aştepta, fă-o azi, întrucât dacă ziua de mâine nu va mai fi niciodată, in mod sigur vei regreta ziua când nu ţi-ai facut timp pentru un surâs, o îmbrăţişare, un sărut şi când ai fost prea ocupat ca să le îndeplineşti o dorinţă. Să-i păstrezi pe cei pe care-i iubeşti aproape de tine; spune-le la ureche cât de multă nevoie ai de ei, iubeşte-i şi poartă-te frumos cu ei, fă-ţi timp să le spui "îmi pare rău", "iartă-mă", "te rog", şi toate cuvintele de dragoste pe care le ştii.

Nimeni nu-şi va aduce aminte de tine pentru gândurile tale secrete. Cere-i Domnului tăria şi înţelepciunea necesare pentru a le exprima. Demonstrează-le prietenilor tăi cât de importanţi sunt pentru tine."



Gabriel Garcia Marques

Soarele si dimineata

Dupa cateva zile petrecute in micul meu orasel natal, nu pot sa nu simt discrepanta dintre The City si provincie...
Am regasit sensul expresiei "timpul are rabdare cu oamenii", cerul este mai albastru, mai inalt, iarba mai cruda, vantul sufla artistic printre brazi, chiar si pasarelele ciripesc altfel acolo...numai cantecelul de dor al greierilor mi s-a parut la fel... acelasi tanguit sincronizat al zecilor de vietati mititele ce anunta venirea toamnei.
Inchid ochii si vad copacii...isi plang rugina, vad o frunza pornind in drumul sau spre nefiinta, mangaiata de razele din ce in ce mai slabite ale soarelui de septembrie.Imi vin in minte versurile eminesciene:
"Vezi, rândunelele se duc,
Se scutur frunzele de nuc,
S-aşează bruma peste vii-
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii? ("De ce nu-mi vii?")

Dar e inca august, e inca vara, trandafirii nu si-au pierdut inca parfumul.Stau pe veranda casei bunicii mele si inspir adanc boarea diminetii.
Un balansoar scartaie lent.
Cateva vrabiute se cearta pe o firmitura.
Privesc in adancul cerului, ca intr-un lac, si-mi zambesc, privindu-ma. Nu ma deranjeaza norii... atata timp cat stiu ca a doua zi va rasari soarele din nou.

"Chefless"

Vorbeam zilele trecute cu cineva despre trasaturile specifice Taurilor, si fiind amandoi nascuti sub acest semn zodiacal, ne-am intrecut in a ne regasi in tot ce se spune despre ei.
Ajungand la un punct sensibil, comoditatea, am avut surpriza (amuzanta dar deloc confortabila) de a afla ca el considera comoditatea ca fiind lene...
Eu o sa extind notiunea (de lene, hai sa recunosc), asumandu-mi-o in totalitate, la termenul "chefless", ad-hoc si spiritual inventat de o amica din Caras...
Sunt intr-o stare, extatica aproape, de chefless, atunci cand:
Ma trezesc dimineata si stau cu ochii pe pereti, poate-poate primesc vreun telefon cum ca mi se da zi libera de la job,
Descopar (in aceeasi dimineata) ca toate camasile trebuiesc calcate, si ca bluza mea preferata e in cosul cu rufe,
Stiu sigur ca am intarziat 20 de minute, vreme in care am stat in fata oglinzii si am privit in gol,
Fac cafea instant, si nu la filtru,
Ascult ce mi se spune, dar nu raspund, decat trasa de maneca,
Zambesc, desi nu simt nevoia, la gluma nereusita a unui coleg,
Ma impiedic pe strada, desi sunt cu balerini,
Nu schimb tramvaiul, luat gresit, decat la a doua statie,
Nu schimb canalul la TV, desi telecomanda (mareata inventie) se afla milimetric amplasata de mana mea, iar postul e setat pe sumo,
Las telefonul sa sune de doua ori, desi stiu ca primesc vesti bune,
Ascult in nestire urmatoarea melodie, si versurile ei, paradoxal, ma fac sa ma simt mai bine:

I'm a dreamer

Fac parte dintre acei oameni care prefera sa asculte zumzaiala orasului trezit de dimineata decat postul preferat de radio sau melodia care imi incanta auzul in ultima vreme.
Pe ceilalti ii recunosti dupa privirea pierduta, imperceptibila miscare ritmata a capului, mersul oarecum aerian si mainile bagate in buzunare... ii cauti cu privirea castile si IPod-ul si esti un pic invidios...cel putin asa ma simt eu cateodata. Dar cand privesc in jur, vad fetele vecinilor de tramvai, fiecare cu micile preocupari matinale, aud crampeie de discutii pe varii teme, mai mult sau mai putin intelectuale, intorc capul la sunetul unei motociclete Honda, ce toarce la rosul semaforului, observ miscarile marcate de tropaitul,de tip rusesc, al tocurilor celor de pe strada, parca ma simt mai vie decat daca m-as trezi in ritm de rock.
Imi place melodia Orasului.
Am invatat sa apreciez pulsul accelerat al vietii urbane, aglomeratia de la Unirea, de la ora 9 dimineata, vanzatorii de ziare si floraresele care isi aranjeaza marfa, coada de la o celebra patiserie, sirul de masini ce asteapta cuminte(?) la semafor, concertele si galeriile de arta, cluburile si cafenelele.
Mi-a fost usor sa fiu Urbana.
Dar asta nu e tot.
Orasul inseamna si forma unui nor, surprinsa de ochiul tau, prin geamul masinii, si adierea vantului prin crengile copacilor de pe Magheru, si verdele crud al ierbii proaspat taiate, din parcul cartierului, si lumina soarelui reflectata in geamurile fumurii ale cladirilor de pe Victoriei, si care iti scalda biroul, si luna plina ce se vede din balconul tau din Militari, de exemplu, dar nu in ultimul rand, Orasul inseamna Sentimentul pe care ti-l inspira aceste imagini.
Poti fi un visator si intr-o metropola.
Trebuie doar sa crezi.

Zilele tunetului

Aseara am venit de la job insotita de sunetul tunetelor.
Niciodata nu am simtit Bucurestiul mai aproape de sufletul meu decat in momentul in care am privit spre cerul intunecat. Urma furtuna, dar, ciudat, nu m-au deranjat, nici stropii mari, nici fulgerele ce margineau orizontul.
Ai remarcat ca muzica ploii este diferita, in functie de locul in care o asculti?
Intr-un oras precum capitala, se aude mai tare... se muleaza pe fiecare cladire, se ciocneste violent de asfaltul infierbantat. O asculti din pat, cu ferestrele larg deschise, lumina stinsa si o anumita melodie data pe repeat, ce se aude difuz...
Tie nu iti place sa inchizi ochii si sa te lasi udat de acel shower de vara?
Recent am terminat de citit Panza de paianjen, de Cella Serghi, si acolo am gasit un pasaj(ultimul din carte) care mi-a stimulat simturile:"S-a innourat iar.Ascult picaturile de ploaie, si totusi nu ma mai simt singura, nu mai mi-e frig.O vrabie s-a asezat pe muchia balconului, a privit intr-o parte si in alta si a zburat.Cativa porumbei au traversat strada pe deasupra caselor, albi, cu pete cafenii.O raza de soare trece piezis printr-un loc in care cerul de fum opac se deschide.O vad reflectata intr-un ochi de apa care anunta dezghetul.Adulmec primavara.E poate prea devreme, dar simt ca nimic nu mai poate opri primavara din drumul pe care a pornit."
Si desi e vara afara, nimic nu te poate impiedica sa te bucuri de ploaia care tot spala Bucurestiul de cateva zile, si de primavara eterna din sufletul tau.Asa ca, uite, cu un click poti asculta si tu melodia care mi-a patruns in suflet si pe care poti visa sau poti aluneca pe firul amintirilor, asa cum fac si eu:

Aripile mandriei

Am fost intotdeauna de parere ca, mandria, alaturi de onoare, face parte din calitatile pe care trebuie sa le aiba un om, care, bineinteles, impreuna cu multe altele, ar trebui sa cristalizeze personalitatea unei fiinte umane.
Iti amintesti acea scena din "Pe aripile vantului" cand Scarlet, ostracizata de familie si prieteni datorita slabiciunii ei fata de Ashley (desi tehnic vorbind, nu gresise cu nimic) este totusi invitata de Melanie la o petrecere familiala?
De cate ori simt privirile invidioase sau acuzatoare ale unei persoane, incerc sa ma gandesc la Scarlet, in rochia ei albastra, cu spirit de invingatoare. Atunci ma indrept de spate si parca ma inalt, ceilalti ramanand undeva departe de mine, in afara mea...
Desi nu am crezut niciodata in zodii, faptul ca ingros randurile Taurilor se vede zilnic in comportamentul meu. Incapatanata, determinata, perfectionista, dar si mandra...
... si nu stiu cat am de castigat din asta, deoarece aceasta notiune se confunda, de cele mai multe ori, cu trufia, orgoliul, sau, ca sa fiu un pic mai urbana in exprimare, cu fitzele.
Nu mica mi-a fost mirarea sa aud spunandu-se despre mine ca as fi o fitzoasa, cu "nasul pe sus", si chiar de catre persoane pe care le credeam apropiate.
Ma intreb de ce unii oameni considera ca a avea mandrie echivaleaza cu acea urata si, din pacate destul de raspandita, trasatura de a fi plin de sine.
E oare un pacat (asa cum e trufia) sa te respecti? E oare gresit sa ai anumite principii de la care sa nu te abati?
Eu zic ca nu. Dar hai sa nu cadem nici in extrema orgoliului nemasurat.
Asa ca, scutura-te de micile sau marile compromisuri pe care le faci zilnic si intinde-ti aripile respectului de sine!