Dupa cateva zile petrecute in micul meu orasel natal, nu pot sa nu simt discrepanta dintre The City si provincie...
Am regasit sensul expresiei "timpul are rabdare cu oamenii", cerul este mai albastru, mai inalt, iarba mai cruda, vantul sufla artistic printre brazi, chiar si pasarelele ciripesc altfel acolo...numai cantecelul de dor al greierilor mi s-a parut la fel... acelasi tanguit sincronizat al zecilor de vietati mititele ce anunta venirea toamnei.
Inchid ochii si vad copacii...isi plang rugina, vad o frunza pornind in drumul sau spre nefiinta, mangaiata de razele din ce in ce mai slabite ale soarelui de septembrie.Imi vin in minte versurile eminesciene:
"Vezi, rândunelele se duc,
Se scutur frunzele de nuc,
S-aşează bruma peste vii-
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii? ("De ce nu-mi vii?")
Dar e inca august, e inca vara, trandafirii nu si-au pierdut inca parfumul.Stau pe veranda casei bunicii mele si inspir adanc boarea diminetii.
Un balansoar scartaie lent.
Cateva vrabiute se cearta pe o firmitura.
Privesc in adancul cerului, ca intr-un lac, si-mi zambesc, privindu-ma. Nu ma deranjeaza norii... atata timp cat stiu ca a doua zi va rasari soarele din nou.
Am regasit sensul expresiei "timpul are rabdare cu oamenii", cerul este mai albastru, mai inalt, iarba mai cruda, vantul sufla artistic printre brazi, chiar si pasarelele ciripesc altfel acolo...numai cantecelul de dor al greierilor mi s-a parut la fel... acelasi tanguit sincronizat al zecilor de vietati mititele ce anunta venirea toamnei.
Inchid ochii si vad copacii...isi plang rugina, vad o frunza pornind in drumul sau spre nefiinta, mangaiata de razele din ce in ce mai slabite ale soarelui de septembrie.Imi vin in minte versurile eminesciene:
"Vezi, rândunelele se duc,
Se scutur frunzele de nuc,
S-aşează bruma peste vii-
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii? ("De ce nu-mi vii?")
Dar e inca august, e inca vara, trandafirii nu si-au pierdut inca parfumul.Stau pe veranda casei bunicii mele si inspir adanc boarea diminetii.
Un balansoar scartaie lent.
Cateva vrabiute se cearta pe o firmitura.
Privesc in adancul cerului, ca intr-un lac, si-mi zambesc, privindu-ma. Nu ma deranjeaza norii... atata timp cat stiu ca a doua zi va rasari soarele din nou.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu