"Chefless"

Vorbeam zilele trecute cu cineva despre trasaturile specifice Taurilor, si fiind amandoi nascuti sub acest semn zodiacal, ne-am intrecut in a ne regasi in tot ce se spune despre ei.
Ajungand la un punct sensibil, comoditatea, am avut surpriza (amuzanta dar deloc confortabila) de a afla ca el considera comoditatea ca fiind lene...
Eu o sa extind notiunea (de lene, hai sa recunosc), asumandu-mi-o in totalitate, la termenul "chefless", ad-hoc si spiritual inventat de o amica din Caras...
Sunt intr-o stare, extatica aproape, de chefless, atunci cand:
Ma trezesc dimineata si stau cu ochii pe pereti, poate-poate primesc vreun telefon cum ca mi se da zi libera de la job,
Descopar (in aceeasi dimineata) ca toate camasile trebuiesc calcate, si ca bluza mea preferata e in cosul cu rufe,
Stiu sigur ca am intarziat 20 de minute, vreme in care am stat in fata oglinzii si am privit in gol,
Fac cafea instant, si nu la filtru,
Ascult ce mi se spune, dar nu raspund, decat trasa de maneca,
Zambesc, desi nu simt nevoia, la gluma nereusita a unui coleg,
Ma impiedic pe strada, desi sunt cu balerini,
Nu schimb tramvaiul, luat gresit, decat la a doua statie,
Nu schimb canalul la TV, desi telecomanda (mareata inventie) se afla milimetric amplasata de mana mea, iar postul e setat pe sumo,
Las telefonul sa sune de doua ori, desi stiu ca primesc vesti bune,
Ascult in nestire urmatoarea melodie, si versurile ei, paradoxal, ma fac sa ma simt mai bine:

I'm a dreamer

Fac parte dintre acei oameni care prefera sa asculte zumzaiala orasului trezit de dimineata decat postul preferat de radio sau melodia care imi incanta auzul in ultima vreme.
Pe ceilalti ii recunosti dupa privirea pierduta, imperceptibila miscare ritmata a capului, mersul oarecum aerian si mainile bagate in buzunare... ii cauti cu privirea castile si IPod-ul si esti un pic invidios...cel putin asa ma simt eu cateodata. Dar cand privesc in jur, vad fetele vecinilor de tramvai, fiecare cu micile preocupari matinale, aud crampeie de discutii pe varii teme, mai mult sau mai putin intelectuale, intorc capul la sunetul unei motociclete Honda, ce toarce la rosul semaforului, observ miscarile marcate de tropaitul,de tip rusesc, al tocurilor celor de pe strada, parca ma simt mai vie decat daca m-as trezi in ritm de rock.
Imi place melodia Orasului.
Am invatat sa apreciez pulsul accelerat al vietii urbane, aglomeratia de la Unirea, de la ora 9 dimineata, vanzatorii de ziare si floraresele care isi aranjeaza marfa, coada de la o celebra patiserie, sirul de masini ce asteapta cuminte(?) la semafor, concertele si galeriile de arta, cluburile si cafenelele.
Mi-a fost usor sa fiu Urbana.
Dar asta nu e tot.
Orasul inseamna si forma unui nor, surprinsa de ochiul tau, prin geamul masinii, si adierea vantului prin crengile copacilor de pe Magheru, si verdele crud al ierbii proaspat taiate, din parcul cartierului, si lumina soarelui reflectata in geamurile fumurii ale cladirilor de pe Victoriei, si care iti scalda biroul, si luna plina ce se vede din balconul tau din Militari, de exemplu, dar nu in ultimul rand, Orasul inseamna Sentimentul pe care ti-l inspira aceste imagini.
Poti fi un visator si intr-o metropola.
Trebuie doar sa crezi.

Zilele tunetului

Aseara am venit de la job insotita de sunetul tunetelor.
Niciodata nu am simtit Bucurestiul mai aproape de sufletul meu decat in momentul in care am privit spre cerul intunecat. Urma furtuna, dar, ciudat, nu m-au deranjat, nici stropii mari, nici fulgerele ce margineau orizontul.
Ai remarcat ca muzica ploii este diferita, in functie de locul in care o asculti?
Intr-un oras precum capitala, se aude mai tare... se muleaza pe fiecare cladire, se ciocneste violent de asfaltul infierbantat. O asculti din pat, cu ferestrele larg deschise, lumina stinsa si o anumita melodie data pe repeat, ce se aude difuz...
Tie nu iti place sa inchizi ochii si sa te lasi udat de acel shower de vara?
Recent am terminat de citit Panza de paianjen, de Cella Serghi, si acolo am gasit un pasaj(ultimul din carte) care mi-a stimulat simturile:"S-a innourat iar.Ascult picaturile de ploaie, si totusi nu ma mai simt singura, nu mai mi-e frig.O vrabie s-a asezat pe muchia balconului, a privit intr-o parte si in alta si a zburat.Cativa porumbei au traversat strada pe deasupra caselor, albi, cu pete cafenii.O raza de soare trece piezis printr-un loc in care cerul de fum opac se deschide.O vad reflectata intr-un ochi de apa care anunta dezghetul.Adulmec primavara.E poate prea devreme, dar simt ca nimic nu mai poate opri primavara din drumul pe care a pornit."
Si desi e vara afara, nimic nu te poate impiedica sa te bucuri de ploaia care tot spala Bucurestiul de cateva zile, si de primavara eterna din sufletul tau.Asa ca, uite, cu un click poti asculta si tu melodia care mi-a patruns in suflet si pe care poti visa sau poti aluneca pe firul amintirilor, asa cum fac si eu:

Aripile mandriei

Am fost intotdeauna de parere ca, mandria, alaturi de onoare, face parte din calitatile pe care trebuie sa le aiba un om, care, bineinteles, impreuna cu multe altele, ar trebui sa cristalizeze personalitatea unei fiinte umane.
Iti amintesti acea scena din "Pe aripile vantului" cand Scarlet, ostracizata de familie si prieteni datorita slabiciunii ei fata de Ashley (desi tehnic vorbind, nu gresise cu nimic) este totusi invitata de Melanie la o petrecere familiala?
De cate ori simt privirile invidioase sau acuzatoare ale unei persoane, incerc sa ma gandesc la Scarlet, in rochia ei albastra, cu spirit de invingatoare. Atunci ma indrept de spate si parca ma inalt, ceilalti ramanand undeva departe de mine, in afara mea...
Desi nu am crezut niciodata in zodii, faptul ca ingros randurile Taurilor se vede zilnic in comportamentul meu. Incapatanata, determinata, perfectionista, dar si mandra...
... si nu stiu cat am de castigat din asta, deoarece aceasta notiune se confunda, de cele mai multe ori, cu trufia, orgoliul, sau, ca sa fiu un pic mai urbana in exprimare, cu fitzele.
Nu mica mi-a fost mirarea sa aud spunandu-se despre mine ca as fi o fitzoasa, cu "nasul pe sus", si chiar de catre persoane pe care le credeam apropiate.
Ma intreb de ce unii oameni considera ca a avea mandrie echivaleaza cu acea urata si, din pacate destul de raspandita, trasatura de a fi plin de sine.
E oare un pacat (asa cum e trufia) sa te respecti? E oare gresit sa ai anumite principii de la care sa nu te abati?
Eu zic ca nu. Dar hai sa nu cadem nici in extrema orgoliului nemasurat.
Asa ca, scutura-te de micile sau marile compromisuri pe care le faci zilnic si intinde-ti aripile respectului de sine!

Intro

Pe 1 iulie s-au implinit 6 luni de cand locuiesc in Bucuresti.
Cand imi petreceam verile la casa bunicilor mei, la tara, detestam ideea de a locui in acest oras...nu mi-am inchipuit niciodata ca voi fi dependenta de agitatia, ritmul si viata de aici.
Asa cum nu mi-am inchipuit niciodata ca voi scrie intr-un blog, cu atat mai putin ca voi scrie in blogul MEU.
Voi scrie despre cum percep anumite momente, situatii, oameni, voi descrie franturi de impresii, intr-un cuvant, Aiureli...pentru ca...
...Sunt o Aiurita.

Vreau sa cred ca sunt un spirit liber.
De aceea imi doresc ca si tu, cititorule, sa fii la fel de liber ca si mine, liber sa te regasesti in ceea ce scriu dar si sa ma consideri o "aberatoare" de profesie.
Voi abera des, nu neg asta, pentru ca sunt o visatoare, pentru ca imi place sa privesc cum se joaca vantul in firele de iarba, pentru ca gasesc interesant sa privesc pietrele cum cresc, vorba japonezilor.

Acum iti doresc lectura placuta si te las pe melodia mea preferata, "Black velvet", tot ce trebuie sa faci e sa dai un click pe: